LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 (*actualizata*)

privind protectia si promovarea drepturilor copilului

(actualizata pana la data de 10 ianuarie 2008*)

EMITENT: PARLAMENTUL

Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr.

557 din 23 iunie 2004

HOTĂRÂREA nr. 2.393 din 21 decembrie 2004 , publicată în MONITORUL OFICIAL

nr. 1.270 din 29 decembrie 2004, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005,

dată la care şi Legea nr. 272/2004 intră în vigoare, cu cateva excepţii, conform

art. 148 din acest act normativ.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAP. I

Dispoziţii generale şi definiţii

ART. 1

(1) Prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea

şi garantarea drepturilor copilului.

(2) Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi

persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile de protecţia copilului sunt

obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite

prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei

Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.

18/1990 , republicată, şi ale celorlalte acte internaţionale în materie la care

România este parte.

ART. 2

(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării

şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după

caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului

interesului superior al copilului.

(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în

legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor

reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost

plasat în mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate

demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice

şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de

instanţele judecătoreşti.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în

toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine

îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul

familiei.

ART. 3

De dispoziţiile prezentei legi beneficiază:

a) copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;

b) copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;

c) copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;

d) copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile

reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor în România;

e) copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de

urgenţă constatate, în condiţiile prezentei legi, de către autorităţile publice

române competente.

ART. 4

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele

semnificaţii:

a) copil - persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit

capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii;

b) familie - părinţii şi copiii acestora;

c) familie extinsă - copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV

inclusiv;

d) familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparţin familiei

extinse, care, în condiţiile legii, asigură creşterea şi îngrijirea copilului;

e) planul individualizat de protecţie - documentul prin care se realizează

planificarea serviciilor, prestaţiilor şi a măsurilor de protecţie specială a

copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale, în

vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu

familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;

f) planul de servicii - documentul prin care se realizează planificarea

acordării serviciilor şi a prestaţiilor, pe baza evaluării psihosociale a

copilului şi a familiei, în vederea prevenirii separării copilului de familia sa;

g) reprezentant legal al copilului - părintele sau persoana desemnată

potrivit legii să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti

faţă de copil;

h) A.N.P.D.C. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului;

i) C.P.C. - comisia pentru protecţia copilului;

j) D.G.A.S.P.C. - direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului;

k) S.P.A.S. - serviciul public de asistenţă socială;

l) O.R.A. - Oficiul Român pentru Adopţii.

ART. 5

(1) Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea

deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi.

(2) Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine

în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi

de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de

interesul superior al acestuia.

(3) În subsidiar, responsabilitatea revine colectivităţii locale din care fac

parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei publice locale au

obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al

copilului în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând

şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate,

corespunzătoare nevoilor copilului.

(4) Intervenţia statului este complementară; statul asigură protecţia

copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea

specifică realizată de instituţiile statului şi de autorităţile publice cu

atribuţii în acest domeniu.

ART. 6

Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform

următoarelor principii:

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al

copilului;

b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;

c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi

îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;

d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi

garantarea drepturilor copilului;

e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia

multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele

private autorizate;

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare

copil;

g) respectarea demnităţii copilului;

h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând

cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;

i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi

educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi

lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;

j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;

l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului

în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.

ART. 7

Drepturile prevăzute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fără

nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie

politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine

socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul

la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare

sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali

sau de orice altă distincţie.

CAP. II

Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1

Drepturi şi libertăţi civile

ART. 8

(1) Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale.

(2) Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la această dată

dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, dacă este posibil, de aşi

cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.

(3) Părinţii aleg numele şi prenumele copilului, în condiţiile legii.

(4) Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de

familie, în condiţiile prevăzute de lege, fără nici o ingerinţă.

(5) Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de elementele

constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre acestea, instituţiile şi

autorităţile publice sunt obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în

vederea restabilirii identităţii copilului.

ART. 9

(1) În scopul realizării dreptului prevăzut la art. 8 alin. (1), unităţile

sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie au

obligaţia de a angaja un asistent social sau, după caz, de a desemna o persoană

cu atribuţii de asistenţă socială.

(2) În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit sau găsit ori a

părinţilor acestuia, organele de poliţie competente au obligaţia de a desemna una

sau mai multe persoane responsabile cu realizarea demersurilor ce le revin,

potrivit legii, pentru înregistrarea naşterii copilului.

ART. 10

(1) Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut

viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de

la naştere.

(2) Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine

medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.

(3) Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie

având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este

obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate

naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical

constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista

cabinetului său.

ART. 11

(1) În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate, unitatea

medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele de poliţie, în termen de 24

de ore de la constatarea dispariţiei mamei.

(2) În termen de 5 zile de la sesizarea prevăzută la alin. (1), se întocmeşte

un proces-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezentantul

poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a copilului permite

externarea, în baza procesului-verbal, direcţia generală de asistenţă socială şi

protecţia copilului va stabili măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru

copil.

(3) În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal, poliţia este

obligată să întreprindă verificările specifice privind identitatea mamei şi să

comunice rezultatul acestor verificări direcţiei generale de asistenţă socială şi

protecţia copilului.

(4) În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi sprijinirea

acesteia în vederea realizării demersurilor legate de întocmirea actului de

naştere.

(5) În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este

posibilă identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază

administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând certificatul

medical constatator al naşterii, procesul-verbal prevăzut la alin. (2),

dispoziţia de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul

verificărilor.

(6) În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei prevăzute la alin. (5),

serviciul public de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de

stabilire a numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii

nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările ulterioare,

şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la serviciul de stare civilă

competent.

(7) După înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de asistenţă

socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de asistenţă socială şi

protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii copilului.

ART. 12

(1) În situaţia copilului găsit, precum şi a celui părăsit de părinţi în alte

unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de a realiza

demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii copilului revine

serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază administrativ-teritorială

a fost găsit sau părăsit copilul.

(2) Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii copilului

este gratuită.

ART. 13

(1) Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de

îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte

persoane juridice, precum şi persoane fizice, care internează sau primesc în

îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe baza cărora să li se

poată stabili identitatea, sunt obligate să anunţe, în termen de 24 de ore, în

scris, autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază îşi au sediul

sau, după caz, domiciliul, în vederea stabilirii identităţii lor.

(2) Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până la

stabilirea unei măsuri de protecţie în condiţiile legii, are obligaţia de a-l

întreţine şi, în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei

publice locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul.

ART. 14

(1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu

părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat

legături de ataşament.

(2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii

personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a

bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine

interesului său superior.

(3) Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica

relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte

persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în

cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive

temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau

morală a copilului.

ART. 15

(1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are,

potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de

către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte

persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale

cu copilul;

f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii

recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane

care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.

(2) Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va

face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor

speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter

personal.

ART. 16

(1) Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia

printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii

personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care

acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul

superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive

temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală

sau socială a copilului.

ART. 17

(1) Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a

întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia situaţiei

în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) va fi facilitată de

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în colaborare cu

Ministerul Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun.

ART. 18

(1) Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori care nu

se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura,

în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de reprezentanţii lor

legali.

(2) Deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu

înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi cu

privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către instanţa

judecătorească.

(3) Părinţii sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea,

creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie dispariţia

acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea dispariţiei.

ART. 19

(1) Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de a sesiza

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului cu privire la copiii

cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice motive, nu sunt însoţiţi de

părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea

legală a unor persoane din străinătate.

(2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului va lua

măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un alt

reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în care

persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la cererea

Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, tribunalul de la

domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia în care acest

domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul copilului într-un serviciu de

protecţie specială propus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor

Copilului.

(3) Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a părinţilor

sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de avansare a cheltuielilor

ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora, precum şi serviciile de protecţie

specială, publice sau private, competente să asigure protecţia în regim de

urgenţă a copiilor aflaţi în situaţia prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin

hotărâre a Guvernului.

ART. 20

(1) Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a sesiza

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Autoritatea

pentru Străini despre toate situaţiile în care au cunoştinţă de copii cetăţeni

străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice motive, nu sunt însoţiţi

de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori nu se găsesc sub supravegherea

legală a unor persoane. În cazul în care autorităţile române se autosesizează,

acestea vor înştiinţa de urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii

în cauză.

(2) În situaţia copiilor prevăzuţi la alin. (1), Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Drepturilor Copilului, până la definitivarea demersurilor legale ce cad

în competenţa Autorităţii pentru Străini, va solicita Tribunalului Bucureşti

stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de protecţie specială propus

de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

(3) Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de

reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai

familiei dispuşi să ia copilul.

(4) În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia specială

prevăzută în prezenta lege.

ART. 21

În vederea aplicării prevederilor art. 19 şi 20 se încheie tratatele necesare

cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza propunerilor Autorităţii

Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi ale Ministerului Afacerilor

Externe, precum şi a altor instituţii interesate.

ART. 22

(1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale

intime, private şi familiale.

(2) Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea publică a

copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi familială.

(3) Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri publice

în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimţământul scris

al acestuia şi al părinţilor sau, după caz, al altui reprezentant legal.

(4) Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi

legali sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, în scopul

de a obţine avantaje personale sau de a influenţa deciziile autorităţilor

publice.

(5) Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de derulare a

programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure protecţia şi garantarea

dreptului copilului prevăzut la alin. (1).

ART. 23

(1) Copilul are dreptul la libertate de exprimare.

(2) Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de

orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi

morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la

alegerea sa, este inviolabilă.

(3) Părinţii sau, după caz, alţi reprezentanţi legali ai copilului,

persoanele care au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura

funcţiei, promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de

a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul

de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să-şi exprime punctul de

vedere, ideile şi opiniile.

(4) Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare

decât în cazurile prevăzute expres de lege.

ART. 24

(1) Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia

asupra oricărei probleme care îl priveşte.

(2) În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte copilul

are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a

împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu

a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea

lui este necesară pentru soluţionarea cauzei.

(3) Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere şi de

a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi exprima opinia şi

de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este

respectată, precum şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (2), opiniile copilului ascultat vor

fi luate în considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu

vârsta şi cu gradul de maturitate a copilului.

(5) Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor alin. (2) şi

(3). În caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie

motivată.

(6) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa

copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile referitoare la

desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese, sunt şi rămân

aplicabile.

ART. 25

(1) Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie.

(2) Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea

unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de

maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la

un anumit cult religios.

(3) Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără

consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul săşi

aleagă singur religia.

(4) Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în

îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze

convingerile religioase ale copilului.

ART. 26

(1) Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi informale,

precum şi libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ şi

alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare asigurării

exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute la alin. (1).

ART. 27

(1) Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau

lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea apartenenţei

sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum şi dreptul

de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face

parte.

(2) Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi urmăreşte

exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1).

ART. 28

(1) Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii

sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori

degradante.

(2) Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord

cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv pedepsele fizice ori

acelea care se află în legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează

starea emoţională a copilului.

ART. 29

(1) Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea

drepturilor sale fundamentale.

(2) Copilul este informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra

modalităţilor de exercitare a acestora.

SECŢIUNEA a 2-a

Mediul familial şi îngrijirea alternativă

ART. 30

(1) Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi.

(2) Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră corespunzătoare

capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, orientarea şi sfaturile

necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute în prezenta lege.

(3) Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi asistenţa de

specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia.

ART. 31

(1) Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie

să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea

materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin

menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi

întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea

patrimoniului său.

(3) În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la

exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa

judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului

superior al copilului.

ART. 32

Copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa

fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt

obligaţi:

a) să supravegheze copilul;

b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi

demnitatea;

c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta

şi să ia în considerare opinia acestuia;

d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea drepturilor

copilului lor;

e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care exercită

atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.

ART. 33

Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva

voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege,

sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de

interesul superior al copilului.

ART. 34

(1) Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile necesare

pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea

copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive

ale părinţilor şi a violenţei în familie.

(2) Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice limitare a

exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de acordarea

sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu accent deosebit

pe informarea corespunzătoare a părinţilor, consilierea acestora, terapie sau

mediere, acordate în baza unui plan de servicii.

ART. 35

(1) Planul de servicii se întocmeşte şi se pune în aplicare de către

serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi

oraşelor, precum şi de persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul

propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială

unde se află copilul, în urma evaluării situaţiei copilului şi a familiei

acestuia.

(2) La nivelul municipiului Bucureşti întocmirea şi punerea în aplicare a

planului prevăzut la alin. (1) se realizează de către direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector.

(3) Planul de servicii se aprobă prin dispoziţia primarului.

(4) Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea separării copilului de

părinţii săi. În acest scop serviciul public de asistenţă socială ori, după caz,

direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul

fiecărui sector al municipiului Bucureşti sprijină accesul copilului şi al

familiei sale la serviciile şi prestaţiile destinate menţinerii copilului în

familie.

(5) Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a

unei măsuri de protecţie specială a copilului, numai dacă, după acordarea

serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături

de părinţii săi nu este posibilă.

ART. 36

(1) Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea

copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de

asistenţă socială ori, după caz, ai direcţiei generale de asistenţă socială şi

protecţia copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti au dreptul

să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze despre felul în care

aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea,

învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările

necesare.

(2) Dacă, în urma vizitelor efectuate potrivit alin. (1), se constată că

dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este

primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de

îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea

luării măsurilor prevăzute de lege.

(3) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este

obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care consideră că

sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru decăderea, totală sau

parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din exerciţiul drepturilor

părinteşti.

ART. 37

(1) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va lua

toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti,

precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi să

beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a

se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului drepturilor părinteşti.

(2) Părinţii care solicită redarea exerciţiului drepturilor părinteşti

beneficiază de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

ART. 38

Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe,

luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire

la:

a) persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti

în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea

părinţilor săi;

b) modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile

părinteşti;

c) decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti;

d) redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.

ART. 39

(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea

părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi

lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.

(2) Protecţia prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de

protecţie specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia dintre

aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod corespunzător de

necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi

de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

ART. 40

(1) Tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi,

necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat

pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi

judecătoreşte morţi sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea

adopţiei, instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului

instituirea unei tutele.

(2) Tutela se instituie conform legii de către instanţa judecătorească în a

cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul.

ART. 41

(1) Pot fi tutori persoanele fizice sau soţul şi soţia împreună, care au

domiciliul în România şi nu se află în vreunul dintre cazurile de

incompatibilitate prevăzute de lege.

(2) Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore trebuie să fie

evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le

îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire. Evaluarea se realizează de

către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la

domiciliul persoanei sau familiei, acordându-se prioritate membrilor familiei

extinse a copilului.

ART. 42

(1) Instanţa judecătorească numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive

întemeiate nu se opun, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului,

în stare să îndeplinească această sarcină.

(2) Persoana fizică, respectiv soţii care urmează a fi tutori sunt numiţi pe

baza prezentării de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului a raportului de evaluare a acestora. Propunerea se va face ţinându-se

seama de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, precum şi de opinia

copilului.

SECŢIUNEA a 3-a

Sănătatea şi bunăstarea copilului

ART. 43

(1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe

care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare

necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

(2) Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la

medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat,

costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale

de sănătate şi de la bugetul de stat.

(3) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale,

autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii

publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte,

în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru:

a) reducerea mortalităţii infantile;

b) asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;

c) prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;

d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi

postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată

în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia

copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii

mediului înconjurător;

f) dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de

prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de

servicii în materie de planificare familială;

g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru

a primi îngrijire, protecţie sau tratament;

h) asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la

solicitarea copilului;

i) derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru

viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării

bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

(4) Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura

copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a

preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului.

(5) În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol

iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la

sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte

medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea

acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.

(6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul

gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii,

în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate,

prevenirii abandonului, abuzului sau neglijării copilului.

ART. 44

(1) Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită

dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.

(2) Părinţilor sau, după caz, altor reprezentanţi legali le revine în primul

rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bune

condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; părinţii sunt

obligaţi să le asigure copiilor locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru

creştere, educare, învăţătură şi pregătirea profesională.

ART. 45

(1) Copilul are dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări

sociale, în funcţie de resursele şi de situaţia în care se află acesta şi

persoanele în întreţinerea cărora se găseşte.

(2) În cazul în care părinţii sau persoanele care au, potrivit legii,

obligaţia de a întreţine copilul nu pot asigura, din motive independente de

voinţa lor, satisfacerea nevoilor minime de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte şi

educaţie ale copilului, statul, prin autorităţile publice competente, este

obligat să asigure acestora sprijin corespunzător, sub formă de prestaţii

financiare, prestaţii în natură, precum şi sub formă de servicii, în condiţiile

legii.

(3) Părinţii au obligaţia să solicite autorităţilor competente acordarea

alocaţiilor, indemnizaţiilor, prestaţiilor în bani sau în natură şi a altor

facilităţi prevăzute de lege pentru copii sau pentru familiile cu copii.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a informa

părinţii şi copiii în legătură cu drepturile pe care le au, precum şi asupra

modalităţii de acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de asigurări

sociale.

ART. 46

(1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor

sale.

(2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare,

reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea

dezvoltării personalităţii sale.

(3) Îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală,

spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă

în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei

celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori

acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără

discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii

medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la

activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită

deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.

(4) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi

autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi

să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii

nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le

garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea

activă la viaţa comunităţii.

SECŢIUNEA a 4-a

Educaţie, activităţi recreative şi culturale

ART. 47

(1) Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea,

în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii sale.

(2) Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei

care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la

şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către acesta a cursurilor

şcolare.

(3) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea

instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii

profesionale.

ART. 48

(1) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ca organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, precum şi inspectoratele şcolare şi unităţile de

învăţământ, ca instituţii ale administraţiei publice locale cu atribuţii în

domeniul educaţiei, sunt obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:

a) facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea învăţământului

general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;

b) dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri, inclusiv în

vederea prevenirii violenţei în familie;

c) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot

răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru a nu intra prematur pe

piaţa muncii;

d) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au

abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de învăţământ;

e) respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber, precum şi

a dreptului acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;

f) prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând măsuri active de

acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană, rechizite,

transport şi altele asemenea.

(2) În cadrul procesului instructiv-educativ copilul are dreptul de a fi

tratat cu respect de către cadrele didactice, de a fi informat asupra drepturilor

sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora. Pedepsele

corporale în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

(3) Copilul, personal şi, după caz, reprezentat sau asistat de reprezentantul

său legal, are dreptul de a contesta modalităţile şi rezultatele evaluării şi de

a se adresa în acest sens conducerii unităţii de învăţământ, în condiţiile legii.

(4) Cadrele didactice au obligaţia de a semnala serviciului public de

asistenţă socială sau, după caz, direcţiei generale de asistenţă socială şi

protecţia copilului cazurile de rele tratamente, abuzuri sau de neglijare a

copiilor.

ART. 49

(1) Copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă.

(2) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi

vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei sale

şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii. Autorităţile

publice au obligaţia să contribuie, potrivit atribuţiilor ce le revin, la

asigurarea condiţiilor exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.

(3) Autorităţile publice au obligaţia să asigure, potrivit atribuţiilor care

le revin, locuri de joacă suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în

situaţia zonelor intens populate.

CAP. III

Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea

părinţilor săi

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune

ART. 50

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor

şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau

definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării

intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

ART. 51

(1) Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de prezenta lege până

la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

(2) La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de

exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia

specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor,

dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

(3) Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat

de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are

posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii

sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie

specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face

dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta lea

refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv,

prevederile prezentului alineat nu mai sunt aplicabile.

ART. 52

Serviciile de protecţie specială sunt cele prevăzute la art. 108-110.

ART. 53

(1) Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în

baza planului individualizat de protecţie.

(2) Planul prevăzut la alin. (1) se întocmeşte şi se revizuieşte în

conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de Autoritatea

Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

(3) Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14

ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul

refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de

către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece

peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

ART. 54

(1) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are

obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie imediat după primirea

cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce

directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a

dispus plasamentul în regim de urgenţă.

(2) În situaţia copilului pentru care a fost instituită tutela, dispoziţiile

alin. (1) nu sunt aplicabile.

(3) La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă

prioritate reintegrării copilului în familie sau, dacă aceasta nu este posibilă,

plasamentului copilului în familia extinsă. Obiectivele planului se stabilesc cu

consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei lărgite care au

putut fi identificaţi.

(4) Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului

într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi

instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un

asistent maternal sau la o altă persoană sau familie, în condiţiile prezentei

legi.

ART. 55

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:

a) plasamentul;

b) plasamentul în regim de urgenţă;

c) supravegherea specializată.

ART. 56

De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:

a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din

exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii

drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau

dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;

b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în

grija părinţilor din motive neimputabile acestora;

c) copilul abuzat sau neglijat;

d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;

e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu

răspunde penal.

ART. 57

Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să

atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege,

beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 2-a

Plasamentul

ART. 58

(1) Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având

caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz,

la:

a) o persoană sau familie;

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 110 alin. (2) şi

licenţiat în condiţiile legii.

(2) Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă

domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă

socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile

materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în

plasament.

ART. 59

Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la

persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care

îl are în îngrijire.

ART. 60

(1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus

numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu

de tip rezidenţial fiind interzis.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul

într-un serviciu de tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în

care acesta prezintă handicapuri grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de

tip rezidenţial specializate.

(3) La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:

a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia

substitutivă;

b) menţinerea fraţilor împreună;

c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul

şi de a menţine legătura cu acesta.

ART. 61

(1) Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia

copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile

prevăzute la art. 56 lit. b) şi e).

(2) Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la

cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:

a) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. a), precum şi în situaţia

copilului prevăzut la art. 56 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea

plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă

socială şi protecţia copilului;

b) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. b) şi e), atunci când nu

există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru

instituirea acestei măsuri.

ART. 62

(1) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată

durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.

(2) Drepturile şi obligaţiile părinteşti în situaţia copilului pentru care nu

a putut fi instituită tutela şi pentru care instanţa a dispus măsura

plasamentului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către preşedintele

consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului

Bucureşti.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), părinţii decăzuţi din

drepturile părinteşti, precum şi cei cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii

drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor.

(4) Modalitatea de exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor

părinteşti cu privire la persoană şi la bunurile copilului aflat în situaţia

prevăzută la art. 56 lit. c) şi d) şi, respectiv, la art. 56 lit. b) şi e) se

stabileşte de către instanţa judecătorească.

ART. 63

Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus

plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei

lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul

familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit la bugetul judeţului,

respectiv la cel al sectorului municipiului Bucureşti de unde provine copilul.

SECŢIUNEA a 3-a

Plasamentul în regim de urgenţă

ART. 64

(1) Plasamentul copilului în regim de urgenţă este o măsură de protecţie

specială, cu caracter temporar, care se stabileşte în situaţia copilului abuzat

sau neglijat, precum şi în situaţia copilului găsit sau a celui abandonat în

unităţi sanitare.

(2) Dispoziţiile art. 58-60 se aplică în mod corespunzător.

(3) Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept

exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu

privire la menţinerea sau la înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la

exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi

obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi,

respectiv, sunt îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau

de către şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament

în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate

şi, respectiv, sunt îndeplinite de către preşedintele consiliului judeţean,

respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.

ART. 65

(1) Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către

directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din

unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul găsit sau cel

abandonat de către mamă în unităţi sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în

situaţia în care nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor

juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură

protecţia copilului respectiv.

(2) Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa

judecătorească în condiţiile art. 94 alin. (3).

ART. 66

(1) În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să

sesizeze instanţa judecătorească în termen de 48 de ore de la data la care a

dispus această măsură.

(2) Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii

adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

şi se va pronunţa, după caz, cu privire la menţinerea plasamentului în regim de

urgenţă sau la înlocuirea acestuia cu măsura plasamentului, instituirea tutelei

ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa. Instanţa este obligată să

se pronunţe şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

(3) În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către

instanţa judecătorească, aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 94 alin. (4).

SECŢIUNEA a 4-a

Supravegherea specializată

ART. 67

(1) Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei

legi faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.

(2) În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal,

măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia

copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.

SECŢIUNEA a 5-a

Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială

ART. 68

(1) Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie

specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa

judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat,

direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să

sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa

judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.

(3) Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii

sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul.

ART. 69

(1) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după

caz, organismul privat autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt

puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea

copilului pe perioada aplicării măsurii.

(2) În îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat

autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care

impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale,

spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este

îngrijit.

(3) În situaţia în care se constată, pe baza raportului întocmit potrivit

alin. (2), necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de

îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească.

ART. 70

La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în

familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul

municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din

aparatul propriu al consiliilor locale comunale, precum şi direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului

Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor au

obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care

părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la

copil. În acest scop acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 3

luni.

ART. 71

Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul

de a menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă

asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.

CAP. IV

Protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat

ART. 72

(1) Copiii care solicită obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei care

au obţinut acest statut beneficiază de protecţie şi asistenţă umanitară

corespunzătoare pentru realizarea drepturilor lor.

(2) Copiii prevăzuţi la alin. (1) beneficiază de una dintre formele de

protecţie prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi

regimul refugiaţilor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001 ,

cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 73

(1) În situaţia în care copilul care solicită statutul de refugiat este

neînsoţit de către părinţi sau de un alt reprezentant legal, susţinerea

intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a statutului de refugiat

se asigură de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

în a cărei rază administrativ-teritorială se află organul teritorial al

Ministerului Administraţiei şi Internelor unde urmează a fi depusă cererea.

(2) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului aflat în

situaţia prevăzută la alin. (1) se analizează cu prioritate.

(3) În scopul susţinerii adecvate a intereselor copilului prevăzut la alin.

(1), direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului desemnează o

persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială din cadrul

personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să susţină

drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga procedură de

acordare a statutului de refugiat.

(4) În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului nu îşi îndeplineşte

corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau dovedeşte reacredinţă

în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate

solicita direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului

înlocuirea acestei persoane.

ART. 74

(1) Până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de acordare a

statutului de refugiat, cazarea copiilor prevăzuţi la art. 73 se realizează întrun

serviciu de tip rezidenţial prevăzut de prezenta lege, aparţinând direcţiei

generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau unui organism privat

autorizat.

(2) Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de

primire şi cazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.

(3) Copiii prevăzuţi la alin. (1), cărora li s-a acordat statutul de

refugiat, beneficiază de protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau

definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege.

ART. 75

(1) În situaţia în care cererea copilului prevăzut la art. 72, de acordare a

statutului de refugiat, este respinsă în mod definitiv şi irevocabil, direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Autoritatea pentru

Străini şi solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului

într-un serviciu de protecţie specială.

(2) Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de

reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai

familiei dispuşi să ia copilul.

ART. 76

(1) Copiii afectaţi de conflicte armate beneficiază de protecţie şi asistenţă

în condiţiile prezentei legi.

(2) În caz de conflicte armate, instituţiile statului iau măsurile necesare

pentru dezvoltarea de mecanisme speciale menite să asigure monitorizarea

măsurilor adoptate pentru protejarea drepturilor copilului.

ART. 77

Nici un copil nu va fi folosit ca spion, călăuză sau curier în timpul

conflictelor armate.

ART. 78

(1) În situaţia existenţei unui conflict armat, Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi

Internelor, cu Ministerul Apărării Naţionale, precum şi cu alte instituţii cu

atribuţii specifice, are obligaţia de a iniţia şi de a implementa strategii şi

programe, inclusiv la nivel familial şi comunitar, pentru a asigura demobilizarea

copiilor soldaţi şi, respectiv, pentru a remedia efectele fizice şi psihice ale

conflictelor asupra copilului şi pentru a promova reintegrarea socială a

acestuia.

(2) Organele administraţiei publice centrale menţionate la alin. (1), în

colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi cu Ministerul

Educaţiei şi Cercetării, vor promova măsurile corespunzătoare pentru:

a) educarea în spiritul înţelegerii, solidarităţii şi păcii, ca un proces

general şi continuu în prevenirea conflictelor;

b) educarea şi pregătirea copiilor demobilizaţi pentru o viaţă socială activă

şi responsabilă.

ART. 79

(1) În orice judeţ sau sector al municipiului Bucureşti, preşedintele

consiliului judeţean ori, după caz, primarul sectorului municipiului Bucureşti

are obligaţia de a înainta direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului, în termen de 24 de ore de la iniţierea unui conflict armat, o listă

completă a tuturor copiilor aflaţi pe teritoriul respectivei unităţi

administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării situaţiei acestora.

(2) Infrastructura având ca destinaţie protecţia şi promovarea drepturilor

copilului nu va fi folosită în scopuri militare.

(3) În cazul acţiunilor de evaluare desfăşurate în urma unor conflicte

armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcţia generală de asistenţă

socială şi protecţia copilului, în colaborare cu protecţia civilă, va lua

măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt evacuaţi

de către persoane care îşi pot asuma responsabilitatea ocrotirii şi siguranţei

lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiaşi familii vor fi cazaţi

împreună.

CAP. V

Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal

ART. 80

(1) Pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care

nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi

protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul,

se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c).

(2) În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c),

Comisia pentru Protecţia Copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al

altui reprezentant legal al copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească,

atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:

a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;

b) gradul de pericol social al faptei;

c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;

d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea

penală;

e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.

ART. 81

(1) Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în

familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:

a) frecventarea cursurilor şcolare;

b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;

c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;

d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu

anumite persoane.

(2) În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când

copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii

specializate, comisia pentru protecţia copilului ori, după caz, instanţa

judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 80 alin. (2), poate dispune

plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi

îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute la alin. (1).

ART. 82

În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care

nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul

în care copilul pentru care s-au stabilit măsurile prevăzute la art. 81

săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru protecţia copilului sau,

după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată, plasamentul

copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.

ART. 83

Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de

fapte penale de către copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la

persoana acestuia.

ART. 84

(1) Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte

fapte penale şi nu răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru

a-i asista pe copii în procesul de reintegrare în societate.

(2) Tipurile de servicii specializate prevăzute la alin. (1), precum şi

standardele referitoare la modalitatea de asigurare a acestor servicii se aprobă

prin hotărâre a Guvernului.

CAP. VI

Protecţia copilului împotriva exploatării

ART. 85

(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de

violenţă, abuz, rele tratamente sau neglijenţă.

(2) Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza

autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja

împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de

abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau

neglijenţă.

(3) Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura profesiei,

intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz,

neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

ART. 86

(1) Părinţii copilului sau, după caz, alt reprezentant legal al acestuia,

autorităţile publice şi organismele private au obligaţia să ia toate măsurile

corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi psihologică şi

reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima oricărei forme de

neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude,

inumane sau degradante.

(2) Persoanele menţionate la alin. (1) vor asigura condiţiile necesare pentru

ca readaptarea şi reintegrarea să favorizeze sănătatea, respectul de sine şi

demnitatea copilului.

SECŢIUNEA 1

Protecţia copilului împotriva exploatării economice

ART. 87

(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi

constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să

îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice,

mentale, spirituale, morale ori sociale.

(2) Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat

de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei

recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia.

(3) În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de

învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ

sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială. În

cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă socială împreună cu

inspectoratele şcolare judeţene şi cu celelalte instituţii publice competente

sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului.

(4) Inspecţia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia

Drepturilor Copilului, are obligaţia de a promova campanii de conştientizare şi

informare:

a) pentru copii - despre măsurile de protecţie de care pot beneficia şi

despre riscurile pe care le implică cazurile de exploatare economică;

b) pentru publicul larg - incluzând educaţie parentală şi activităţi de

pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru copii,

pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva exploatării

economice;

c) pentru angajatori sau potenţiali angajatori.

SECŢIUNEA a 2-a

Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

ART. 88

(1) Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de

stupefiante şi substanţe psihotrope.

(2) Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul părintelui ori

al altui reprezentant legal.

(3) Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Drepturilor Copiilor, şi, după caz, cu alte autorităţi sau organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale, are obligaţia de a lua măsurile

corespunzătoare pentru:

a) prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al acestor

substanţe;

b) conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor cu

privire la această problematică, inclusiv prin intermediul sistemului de

învăţământ şi, după caz, prin introducerea acestui subiect în programa şcolară;

c) sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi îndrumare

- dacă este necesar, de natură confidenţială, dar şi prin elaborarea de politici

şi strategii care să garanteze recuperarea fizică şi psihică şi reintegrarea

socială a copiilor dependenţi de droguri, inclusiv prin dezvoltarea în acest scop

de metode de intervenţie alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale;

d) dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor date reale

asupra apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi asupra implicării acestora

în producţia şi traficul ilicit de droguri; evaluarea permanentă a acestor

situaţii, a progreselor realizate, a dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a

obiectivelor propuse pentru viitor;

e) dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă toleranţa în

ceea ce priveşte consumul de droguri şi să ajute la recunoaşterea primelor

simptome de consum de droguri, mai ales în rândul copiilor.

(4) Instituţiile prevăzute la alin. (3) se vor asigura că opiniile copiilor

sunt luate în considerare la elaborarea strategiilor antidrog.

SECŢIUNEA a 3-a

Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

ART. 89

(1) Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a unei

persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate

faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală,

spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau

psihică a copilului.

(2) Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau

involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau

educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi,

fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală

sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.

ART. 90

Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi

privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa,

dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea

corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în

orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor.

ART. 91

(1) Orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează

direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de

abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de

asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv.

(2) Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la

nivelul fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se

înfiinţează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la

cunoştinţă publicului.

ART. 92

În vederea asigurării protecţiei speciale a copilului abuzat sau neglijat,

direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată:

a) să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind cazurile de abuz şi

neglijare, inclusiv cele venite din partea asistenţilor familiali;

b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 107, specializate

pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării şi ale familiilor

acestora.

ART. 93

Pentru verificarea sesizărilor privind cazurile de abuz şi neglijare a

copilului, reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia

copilului au drept de acces, în condiţiile legii, în sediile persoanelor

juridice, precum şi la domiciliul persoanelor fizice care au în îngrijire sau

asigură protecţia unui copil. Pentru efectuarea acestor verificări, organele de

poliţie au obligaţia să sprijine reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă

socială şi protecţia copilului.

ART. 94

(1) Reprezentanţii persoanelor juridice, precum şi persoanele fizice care au

în îngrijire sau asigură protecţia unui copil sunt obligaţi să colaboreze cu

reprezentanţii direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi

să ofere toate informaţiile necesare pentru soluţionarea sesizărilor.

(2) În situaţia în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanţii

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului stabilesc că

există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol

iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, şi nu întâmpină opoziţie

din partea persoanelor prevăzute la alin. (1), directorul direcţiei generale de

asistenţă socială şi protecţia copilului instituie măsura plasamentului în regim

de urgenţă. Prevederile art. 58-60, art. 64 alin. (3) şi ale art. 66 se aplică în

mod corespunzător.

(3) În situaţia în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau

împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanţii direcţiei

generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar aceştia stabilesc că

există motive temeinice care să susţină existenţa unei situaţii de pericol

iminent pentru copil, datorată abuzului şi neglijării, direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească,

solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a copilului în regim

de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un

serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii. Prevederile art. 58-

60 şi ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(4) În termen de 48 de ore de la data executării ordonanţei preşedinţiale

prin care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de

asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează instanţa judecătorească pentru

a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu măsura

plasamentului, decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor

părinteşti, precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

ART. 95

(1) În cadrul procesului prevăzut la art. 94 alin. (3) şi (4), se poate

administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare la

abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi

înregistrată, potrivit legii, prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările

se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui psiholog.

(2) Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării

declaraţiei sale.

(3) Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe

copil în faţa ei, pentru a-l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu,

în prezenţa unui psiholog şi numai după o prealabilă pregătire a copilului în

acest sens.

ART. 96

În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către persoane

care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau

protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia

să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea

persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.

ART. 97

În instituţiile publice sau private, precum şi în serviciile de tip

rezidenţial, publice sau private, care asigură protecţia, creşterea, îngrijirea

sau educarea copiilor, este interzisă angajarea persoanei împotriva căreia a fost

pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea,

cu intenţie, a unei infracţiuni.

SECŢIUNEA a 4-a

Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare

ART. 98

(1) Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi

Cercetării, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea tuturor măsurilor

legislative, administrative şi educative destinate asigurării protecţiei efective

împotriva oricăror forme de trafic intern sau internaţional al copiilor, în orice

scop sau sub orice formă, inclusiv de către propriii părinţi.

(2) În acest scop, autorităţile publice menţionate la alin. (1) au

responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea

şi combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi

monitorizare a activităţilor întreprinse.

SECŢIUNEA a 5-a

Protecţia copilului împotriva altor forme de exploatare

ART. 99

(1) Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de exploatare.

(2) Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă

reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între

altele:

a) transferului ilicit şi a nereturnării copilului;

b) încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât

interesul superior al copilului;

c) exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;

d) răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;

e) implicării copiilor în conflicte armate;

f) dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor

armonioase, fizice şi mentale;

g) exploatării copilului de către mass-media;

h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente

ştiinţifice.

CAP. VII

Instituţii şi servicii cu atribuţii în protecţia copilului

SECŢIUNEA 1

Instituţii la nivel central

ART. 100

Monitorizarea respectării principiilor şi drepturilor stabilite de prezenta

lege şi de Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile

copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990 , republicată, precum şi coordonarea

şi controlul activităţii de protecţie şi promovare a drepturilor copilului se

realizează de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului,

organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate

juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi

Familiei.

ART. 101

Apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu

autorităţile publice cu scopul de a promova şi de a îmbunătăţi condiţia copilului

se realizează şi prin instituţia Avocatul Poporului.

SECŢIUNEA a 2-a

Instituţii şi servicii la nivel local

ART. 102

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să garanteze şi să

promoveze respectarea drepturilor copiilor din unităţile administrativteritoriale,

asigurând prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi

protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de îngrijirea

părinţilor săi.

ART. 103

(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a implica

colectivitatea locală în procesul de identificare a nevoilor comunităţii şi de

soluţionare la nivel local a problemelor sociale care privesc copiii.

(2) În acest scop pot fi create structuri comunitare consultative cuprinzând,

dar fără a se limita, oameni de afaceri locali, preoţi, cadre didactice, medici,

consilieri locali, poliţişti. Rolul acestor structuri este atât de soluţionare a

unor cazuri concrete, cât şi de a răspunde nevoilor globale ale respectivei

colectivităţi.

(3) Mandatul structurilor comunitare consultative se stabileşte prin acte

emise de către autorităţile administraţiei publice locale.

(4) Pentru a-şi îndeplini rolul pentru care au fost create, structurile

comunitare consultative vor beneficia de programe de formare în domeniul

asistenţei sociale şi protecţiei copilului.

ART. 104

(1) În subordinea consiliului judeţean şi, respectiv, a consiliilor locale

ale sectoarelor municipiului Bucureşti funcţionează comisia pentru protecţia

copilului, ca organ de specialitate al acestora, fără personalitate juridică,

având următoarele atribuţii principale:

a) stabilirea încadrării în grad de handicap şi orientarea şcolară a

copilului;

b) pronunţarea, în condiţiile prezentei legi, cu privire la propunerile

referitoare la stabilirea unei măsuri de protecţie specială a copilului;

c) soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent

maternal;

d) alte atribuţii prevăzute de lege.

(2) Organizarea şi metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia

copilului se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

ART. 105

(1) Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, existent în

subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor

municipiului Bucureşti, precum şi serviciul public de asistenţă socială de la

nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti se reorganizează ca

direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(2) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este

instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea

consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului

Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de

asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului

public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.

(3) Instituţia prevăzută la alin. (2) exercită în domeniul protecţiei

drepturilor copilului atribuţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte

acte normative în vigoare.

(4) Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei

generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a

consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului

Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod

corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi

exercitarea efectivă a drepturilor copilului.

(5) Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale

direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin

hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale

şi Familiei.

ART. 106

(1) Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul

municipiilor şi oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială

din aparatul propriu al consiliilor locale comunale îndeplinesc în domeniul

protecţiei copilului următoarele atribuţii:

a) monitorizează şi analizează situaţia copiilor din unitatea administrativteritorială,

precum şi modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând

centralizarea şi sintetizarea datelor şi informaţiilor relevante;

b) realizează activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa;

c) identifică şi evaluează situaţiile care impun acordarea de servicii şi/sau

prestaţii pentru prevenirea separării copilului de familia sa;

d) elaborează documentaţia necesară pentru acordarea serviciilor şi/sau

prestaţiilor şi acordă aceste servicii şi/sau prestaţii, în condiţiile legii;

e) asigură consilierea şi informarea familiilor cu copii în întreţinere

asupra drepturilor şi obligaţiilor acestora, asupra drepturilor copilului şi

asupra serviciilor disponibile pe plan local;

f) asigură şi urmăresc aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a

consumului de alcool şi droguri, de prevenire şi combatere a violenţei în

familie, precum şi a comportamentului delincvent;

g) vizitează periodic la domiciliu familiile şi copiii care beneficiază de

servicii şi prestaţii;

h) înaintează propuneri primarului, în cazul în care este necesară luarea

unei măsuri de protecţie specială, în condiţiile legii;

i) urmăresc evoluţia dezvoltării copilului şi modul în care părinţii acestuia

îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copilul care

a beneficiat de o măsură de protecţie specială şi a fost reintegrat în familia

sa;

j) colaborează cu direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului în domeniul protecţiei copilului şi transmit acesteia toate datele şi

informaţiile solicitate din acest domeniu.

(2) La nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atribuţiile prevăzute la

alin. (1) sunt exercitate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia

copilului.

ART. 107

(1) Pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi pentru

realizarea protecţiei speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de

părinţii săi, se organizează şi funcţionează următoarele tipuri de servicii:

a) servicii de zi;

b) servicii de tip familial;

c) servicii de tip rezidenţial.

(2) Regulamentul-cadru pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor

prevăzute la alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

ART. 108

(1) Serviciile de zi sunt acele servicii prin care se asigură menţinerea,

refacerea şi dezvoltarea capacităţilor copilului şi ale părinţilor săi, pentru

depăşirea situaţiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa.

(2) Accesul la aceste servicii se realizează în baza planului de servicii

sau, după caz, a planului individualizat de protecţie, în condiţiile prezentei

legi.

ART. 109

Serviciile de tip familial sunt acele servicii prin care se asigură, la

domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea copilului

separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii în

condiţiile prezentei legi a măsurii plasamentului.

ART. 110

(1) Serviciile de tip rezidenţial sunt acele servicii prin care se asigură

protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de

părinţii săi, ca urmare a stabilirii în condiţiile prezentei legi a măsurii

plasamentului.

(2) Fac parte din categoria serviciilor de tip rezidenţial centrele de

plasament şi centrele de primire a copilului în regim de urgenţă.

(3) Sunt considerate servicii de tip rezidenţial şi centrele maternale.

(4) Serviciile de tip rezidenţial care aparţin autorităţilor administraţiei

publice se organizează numai în structura direcţiei generale de asistenţă socială

şi protecţia copilului, în regim de componente funcţionale ale acestora, fără

personalitate juridică.

(5) Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot

avea caracter specializat în funcţie de nevoile copiilor plasaţi.

ART. 111

(1) Pentru asigurarea prevenirii separării copilului de părinţii lui,

consiliile locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor şi sectoarelor

municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze, în mod autonom sau prin

asociere, servicii de zi, potrivit nevoilor identificate în comunitatea

respectivă.

(2) În situaţia în care consiliul local nu identifică resurse financiare şi

umane suficiente pentru a organiza serviciile prevăzute la alin. (1), la cererea

acestuia, consiliul judeţean va asigura finanţarea necesară înfiinţării acestor

servicii. Consiliul local asigură finanţarea cu până la 50% a cheltuielilor de

funcţionare a acestor servicii, cota-parte şi cuantumul total al acestor

cheltuieli fiind stabilite anual prin hotărâre a consiliului judeţean.

ART. 112

Pentru asigurarea protecţiei speciale a copilului lipsit, temporar sau

definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, consiliul judeţean şi, respectiv,

consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti au obligaţia să organizeze,

în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial şi de tip rezidenţial,

potrivit nevoilor identificate la nivelul unităţii lor administrativ-teritoriale.

În funcţie de nevoile evaluate ale copiilor plasaţi, consiliul judeţean poate

organiza şi dezvolta şi servicii de zi.

CAP. VIII

Organisme private

ART. 113

(1) Organismele private care pot desfăşura activităţi în domeniul protecţiei

drepturilor copilului şi al protecţiei speciale a acestuia sunt persoane juridice

de drept privat, fără scop patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile

legii.

(2) În desfăşurarea activităţilor prevăzute la alin. (1), organismele private

acreditate se supun regimului de drept public prevăzut de prezenta lege, precum

şi de reglementările prin care aceasta este pusă în executare.

ART. 114

Organismele private legal constituite şi acreditate pot înfiinţa, organiza şi

dezvolta serviciile de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi

de protecţie specială a copilului, prevăzute la art. 107, numai pe baza licenţei

eliberate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

CAP. IX

Licenţierea şi inspecţia serviciilor de prevenire a separării copilului de

familia sa, precum şi a celor de protecţie specială a copilului lipsit, temporar

sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

ART. 115

(1) Autorităţile publice sau organismele private autorizate pot înfiinţa,

organiza şi dezvolta servicii de prevenire a separării copilului de familia sa,

precum şi servicii de protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau

definitiv, de ocrotirea părinţilor săi, prevăzute de prezenta lege, numai dacă au

obţinut licenţa de funcţionare pentru serviciul respectiv, eliberată de

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

(2) Licenţa de funcţionare prevăzută la alin. (1) se acordă pe baza

îndeplinirii standardelor minime obligatorii elaborate pentru serviciile de

prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi pentru serviciile de

protecţie specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea

părinţilor săi. Standardele se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru

Protecţia Drepturilor Copilului şi se aprobă prin ordin al secretarului de stat.

ART. 116

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului efectuează

inspecţii periodice cu privire la modul în care autorităţile publice sau

organismele private autorizate respectă standardele prevăzute la art. 110.

ART. 117

Condiţiile şi procedura de acordare, retragere, anulare sau suspendare a

licenţei prevăzute la art. 115, precum şi condiţiile şi procedura de efectuare a

inspecţiilor prevăzute la art. 116 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

CAP. X

Finanţarea sistemului de protecţie a copilului

ART. 118

(1) Prevenirea separării copilului de familia sa, precum şi protecţia

specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

se finanţează din următoarele surse:

a) bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor;

b) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului

Bucureşti;

c) bugetul de stat;

d) donaţii, sponsorizări şi alte forme private de contribuţii băneşti,

permise de lege.

(2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului poate

finanţa programe de interes naţional pentru protecţia şi promovarea drepturilor

copilului, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, din

fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, precum şi din alte surse, în

condiţiile legii.

ART. 119

(1) Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă

o alocaţie lunară de plasament, în cuantum de 90 lei*), care se indexează prin

hotărâre a Guvernului. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a

fost instituită tutela, în condiţiile legii.

------------

Alin. (1) al art. 119 a fost modificat de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 9

din 9 ianuarie 2008 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2008.

------------

*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:

Conform articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 9 din 9 ianuarie 2008 , publicată în

MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 10 ianuarie 2008, această modificare se aplică

începând cu luna ianuarie 2008.

(2) Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat

în plasament copilul sau tutorelui.

(3) Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul

Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

ART. 120

Cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor asistenţilor

maternali, precum şi cele legate de aplicarea prevederilor Legii nr. 326/2003

privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciile

publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre

maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament la asistenţi

maternali profesionişti se suportă de la bugetul judeţului, respectiv de la

bugetul sectorului municipiului Bucureşti, şi se gestionează de către direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

ART. 121

(1) Primarii acordă prestaţii financiare excepţionale, în situaţia în care

familia care îngrijeşte copilul se confruntă temporar cu probleme financiare

determinate de o situaţie excepţională şi care pune în pericol dezvoltarea

armonioasă a copilului.

(2) Prestaţiile excepţionale se acordă cu prioritate copiilor ale căror

familii nu au posibilitatea sau capacitatea de a acorda copilului îngrijirea

corespunzătoare ori ca urmare a necesităţii suportării unor cheltuieli

particulare destinate menţinerii legăturii copilului cu familia sa.

(3) În funcţie de fiecare caz în parte, primarul decide, prin dispoziţie, cu

privire la acordarea prestaţiei financiare excepţionale şi cuantumul acesteia.

ART. 122

Cuantumul maxim, precum şi condiţiile de acordare a prestaţiilor financiare

excepţionale se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

ART. 123

Prestaţiile financiare excepţionale pot fi acordate şi sub formă de prestaţii

în natură, pe baza dispoziţiei primarului, constând, în principal, în alimente,

îmbrăcăminte, manuale şi rechizite sau echipamente şcolare, suportarea

cheltuielilor legate de transport, procurarea de proteze, medicamente şi alte

accesorii medicale.

CAP. XI

Reguli speciale de procedură

ART. 124

(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de

protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului.

(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine

tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul.

ART. 125

(1) Cauzele prevăzute la art. 124 se soluţionează în regim de urgenţă, cu

citarea reprezentantului legal al copilului, a direcţiei generale de asistenţă

socială şi protecţia copilului şi cu participarea obligatorie a procurorului.

(2) Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie şi

se face cu respectarea prevederilor art. 24, cu excepţia cauzelor care privesc

stabilirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul abuzat sau neglijat;

în acest caz, audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 95

alin. (3).

(3) Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile.

(4) Părţile sunt legal citate dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o

zi înaintea judecării.

ART. 126

(1) Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în

care au luat sfârşit dezbaterile.

(2) În situaţii deosebite, pronunţarea poate fi amânată cel mult două zile.

ART. 127

(1) Hotărârea instanţei de fond este executorie şi definitivă.

(2) Hotărârea se redactează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 10

zile de la pronunţare.

ART. 128

Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.

ART. 129

Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a

cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială se completează în mod

corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

ART. 130

(1) În toate cauzele care privesc aplicarea prezentei legi, direcţia generală

de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul copilului sau în a

cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul întocmeşte şi prezintă

instanţei raportul referitor la copil, care va cuprinde date privind:

a) personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului;

b) antecedentele sociomedicale şi educaţionale ale copilului;

c) condiţiile în care copilul a fost crescut şi în care a trăit;

d) propuneri privind persoana, familia sau serviciul de tip rezidenţial în

care ar putea fi plasat copilul;

e) orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului, care pot

servi soluţionării cauzei.

(2) În toate cauzele care privesc stabilirea, înlocuirea ori încetarea

măsurilor de protecţie specială stabilite de prezenta lege pentru copilul care a

săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal se va întocmi un raport şi din

partea serviciului de reintegrare şi supraveghere de pe lângă instanţa

judecătorească.

ART. 131

Cauzele care privesc aplicarea prezentei legi sunt scutite de taxa judiciară

de timbru şi de timbru judiciar.

CAP. XII

Răspunderi şi sancţiuni

ART. 132

(1) Îndemnul ori înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor sau

tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor se

pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

(2) Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerşetorie se pedepseşte cu

închisoare de la 1 la 5 ani.

(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârşită de un părinte

sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5

ani, pentru fapta prevăzută la alin. (1), şi de la 2 la 7 ani şi interzicerea

unor drepturi, pentru fapta prevăzută la alin. (2).

ART. 133

Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de

acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar

sau material, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor

drepturi.

ART. 134

(1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 36 alin. (2), art. 48 alin.

(4) şi art. 91 constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează potrivit

legii.

(2) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 36 alin. (2), art. 87 alin.

(3) teza întâi constituie abatere disciplinară.

ART. 135

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (1), în termen de 30 de

zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

b) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 9 alin. (2);

c) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) şi (3);

d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (1);

e) necomunicarea de către organele de poliţie a rezultatelor verificărilor

specifice privind identitatea mamei în conformitate cu prevederile art. 11 alin.

(3);

f) neefectuarea de către serviciul public de asistenţă socială a declaraţiei

de înregistrare a naşterii, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6);

g) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (7);

h) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 13 şi la art. 18 alin. (3);

i) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2)-(4) şi ale art. 83;

j) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 96.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:

a) cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei, cele prevăzute la lit. a),

c), g) şi h);

b) cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei, cea prevăzută la lit. f);

c) cu amendă de la 3.000.000 lei la 6.000.000 lei, cele prevăzute la lit. b),

d) şi j);

d) cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, cele prevăzute la lit. e)

şi i).

(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunii se fac de către

persoane anume desemnate dintre cele cu atribuţii de control din:

a) Ministerul Sănătăţii, pentru contravenţiile de la alin. (1) lit. a), c) şi

d);

b) Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru contravenţiile de la alin.

(1) lit. b), e), h) şi i);

c) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, pentru

contravenţia de la alin. (1) lit. j);

d) consiliul judeţean, respectiv consiliul local al sectorului municipiului

Bucureşti, pentru contravenţiile de la alin. (1) lit. f) şi g).

ART. 136

Contravenţiilor prevăzute la art. 135 le sunt aplicabile prevederile

Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările

ulterioare.

CAP. XIII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 137

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, direcţia

generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va reevalua împrejurările

care au stat la baza măsurilor de protecţie dispuse de comisia pentru protecţia

copilului şi, după caz, va solicita instituirea tutelei sau stabilirea unei

măsuri de protecţie specială, în condiţiile prezentei legi.

ART. 138

Centrele de plasament, centrele de primire în regim de urgenţă şi centrele

maternale organizate în structura fostelor servicii publice specializate pentru

protecţia copilului se reorganizează prin hotărârea consiliului judeţean,

respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti în structura

direcţiei generale de asistenţă socială din subordinea consiliului judeţean,

respectiv a consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti, în regim de

componente funcţionale ale acestora, fără personalitate juridică.

ART. 139

(1) Serviciile de zi destinate prevenirii situaţiilor ce pun în pericol

securitatea şi dezvoltarea copilului, înfiinţate de consiliile judeţene, precum

şi personalul care deserveşte aceste servicii se transferă consiliilor locale pe

teritoriul cărora acestea funcţionează.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) serviciile de zi specializate

pentru copilul abuzat sau neglijat, care se consideră de interes judeţean.

(3) În situaţia în care serviciile prevăzute la alin. (1) fac parte dintr-un

complex de servicii care are ca obiect de activitate şi protecţia copilului în

regim rezidenţial, respectiv centru de plasament, centru de primire în regim de

urgenţă sau centru maternal, transferul se realizează numai dacă este posibilă

separarea patrimoniului şi a personalului.

(4) Consiliile locale au obligaţia să păstreze destinaţia şilului.